Tot mai mulți dintre debitorii cu credite ipotecare, cărora legea „dării în plată“ le-a indus iluzia că lucrurile se vor simplifica pentru ei, în sensul că „vor da locuința băncii și vor scăpa de datorii“, se vor convinge treptat că perspectiva nu e deloc luminoasă. Dimpotrivă! Pentru că vor scăpa doar de… un rest de datorie. După ce au achitat avansul și, ani buni, au plătit rate, plus dobânzi, plus comisioane, poate fi autoevacuarea o soluție bună? După ce familia va preda casa băncii, chiar dacă scapă de restul de datorii, unde va locui? Este oare mai avantajos să plătești chirie decât rata la bancă? Și, apoi, chiar dacă acum acest schimb pare mai avantajos, este el o garanție pe termen lung? Iată numai câteva dintre multele întrebări care încă nu au un răspuns.Directiva Europeană 17/2014 propune o soluție mai bună. Pornind, desigur, de la o firească limitare a interferenței în raporturile dintre băncile creditoare și consumatorii de servicii financiare: „Statele membre nu pot împiedica părțile dintr-un contract, dacă ele convin, să considere «darea în plată» a garanției suficientă pentru a stinge creditul“. În legea românească a „dării în plată“ însă, trimisă președintelui spre promulgare, statul impune o procedură obligatorie intervenind într-un contract. În pericol fiind echilibrul balanței creditori-debitori-depunători. Și în ultimă instanță creditarea însăși.
Cum însă legea „dării în plată“ consfințește autoevacuarea, statul va fi nevoit până la urmă să intervină cu alte legi și cu propria implicare dacă va dori să nu suportăm o perturbare a creditului, ca factor relevant de bunăstare. Soluția finală, așadar, va fi la stat. Și n-ar fi deloc corect sub aspect juridic, economic și social să fie amestecate lucrurile, supunând aceleiași judecăți finanțarea prin bănci și ajutorul social dat de la buget.
În același timp, trebuie luat în calcul și faptul că Directiva Europeană 17/2014 cere statului (tuturor celor 28 de state din UE) ca toți consumatorii de servicii financiare să fie protejați. Consumatorii, deci, și nu companiile, care sunt datoare să-și angajeze specialiști în analize de risc. De aici le revin băncilor, în primul rând, obligații ferme privind implicarea atât în acțiuni de protecție financiară, cât și în educația financiară. Informațiile bancare ce urmează să ajungă la public, în primul rând, inclusiv prin publicitate, va trebui să adopte un stil nou, să fie clare, pe înțelesul tuturor și să se refere preponderent la riscuri de creditare, valutare, de piață și la modalități de evaluare corectă a bunurilor imobile. Ceea ce înseamnă că și băncile, la rândul lor, ar urma să țină seamă de toate circumstanțele practice și de nevoile rezonabile aferente traiului zilnic al consumatorilor.
În situații limită însă, când după executarea silită rămân datorii neachitate, statele sunt cele care trebuie să le asigure debitorilor protecția unor condiții minime de trai și să instituie măsuri pentru a facilita plata creditelor și evitarea îndatorării excesive pe termen lung. În caz de execuție silită și vindere a imobilului ipotecat, tot statele sunt cele care trebuie să oblige creditorii să ia măsuri rezonabile pentru a obține cel mai bun preț pe bunul imobil executat. Se pune astfel accent pe măsuri de asigurare, așa încât creditorii să fie obligați să „exercite indulgență rezonabilă și să facă încercări rezonabile de a soluționa situațiile ce apar prin alte mijloace înainte de executarea silită“. Revine, ca un laitmotiv, cuvântul rezonabil. Un cuvânt-cheie al Directivei 17/2014, venind să sublinieze că statele membre, prin acte normative complexe, au obligația să imprime în întregul sistem bancar, ca expresie a umanizării pieței creditelor, o judecată sănătoasă, rațională, conjugată cu o atitudine cumpănită. Și nu este vorba despre simple opinii ale autorului acestor rânduri, ci de un curs european care va căpăta accente tot mai puternice în viitorul apropiat.
Indiferent ce curs va avea legea „dării în plată“, va fi nevoie de un pachet de legi care să asigure protecția consumatorilor de servicii financiare. Desigur, cu participarea activă a tuturor celor 28 de state ale Uniunii Europene.
0 comments :
Trimiteți un comentariu