Colapsul spectaculos, cu iz de devalizare, al unui mare lanț de magazine din Marea Britanie cu 11.000 de angajați atrage atenția asupra pericolului ca deficitele mari ale fondurilor de pensii de acolo să scape de sub control. Se vorbește deja de ceva timp de o criză britanică a pensiilor.În SUA o legislație nouă permite reducerea beneficiilor tocmai pentru că sănătatea fondurilor de pensii a devenit problematică după marea criză. În Germania, o țară unde a cheltui cumpătat este o tradiție, nemții sunt îngrijorați că noul mediu investițional creat de BCE le pune în pericol economiile și pensiile. SUA, Marea Britanie și Germania sunt cele mai mari economii din lumea dezvoltată, țări cu o cultură solidă a capitalismului și a pieței, și cu toate acestea acolo viitorul pensionarilor devine incert. Ce se întâmplă acolo ar trebui să pună în gardă pe toată lumea.
În Marea Britanie, deficitul fondului de pensii, atât de mare încât a devenit imposibil de gestionat, a „ajutat“ grupul de retail British Home Stores (BHS) să intre în faliment luni. Desigur, după cum scrie presa locală, au mai „ajutat“ și afacerile dubioase ala managerilor, lăcomia proprietarilor și chiar practicile moderne de afaceri. Pe scurt, BHS a falimentat pentru că proprietarii au stors tot ce se putea stoarce financiar din grupul de retail.
Însă deficitele mari ale fondurilor de pensii devin ceva comun acolo, scrie The Wall Street Journal. Diferența dintre veniturile atrase de schemele de pensii britanice și ceea ce plătesc ele ca beneficii a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu. Acesta este unul dintre efectele yieldurilor extrem de reduse ale obligațiunilor guvernamentale, printre cele mai sigure active, preferate ca investiții de fondurile de pensii.
În 2015, plățile erau cu 3,3 miliarde de lire sterline (4,2 miliarde euro) mai mari decât contribuțiile, potrivit datelor oficiale. Ultimul an când aceste elemente au fost egale este 2007. De atunci, plățile au crescut cu 37,2%, în timp ce contribuțiile au avansat cu doar 4,5%. Deficitul a crescut din diferite motive, unul fiind faptul că britanicii trăiesc mai mult. De asemenea, trebuie remarcat că a crescut cantitatea de bonduri guvernamentale deținute de fonduri pe măsură ce yieldurile titlurilor au scăzut. În 2007, fondurile aveau obligațiuni guvernamentale britanice denominate în lire de 113,6 miliarde de lire. În 2014, suma era de 260 de miliarde de lire. În deceniile anterioare, veniturile aduse de obligațiuni erau suficiente pentru onorarea plăților. Acum nu mai este cazul. Yieldurile bondurilor guvernamentale scad în lumea dezvoltată de zeci de ani, dar după izbucnirea marii crize din 2008 randamentele au atins cote joase record.
Problemele fondului de pensii al BHS sunt acute. În 16 ani, acesta a trecut de la un surplus de cinci milioane de lire la un deficit de 571 de milioane de lire. Însă acest fond nu este singurul cu astfel de dificultăți. Scheme din toată Europa sunt presate de numărul în creștere de pensionari în raport cu forța de muncă și de reducerea veniturilor din dobânzi. Atât timp cât aceste tendințe continuă BHS nu va fi singura companie care ce-dează sub povara obligațiilor de plată a pensiilor.
În ceea ce privește cauza problemelor BHS, în presa britanică abundă speculațiile și acuzațiile. Lanțul de magazine, vechi de aproape nouă decenii, este iubit și deopotrivă urât. Falimentul său este cel mai mare din sectorul de profil de după 2008.
Uniunile sindicale au descris colapsul ca devastator. „Sunt vești devastatoare pentru angajați și cerem companiei să-și schimbe atitudinea față de sindicate și să înceapă dialogul în aceste vremuri dificile. Guvernul trebuie să intervină pentru ca plătitorii de taxe să nu fie cei puși să plătească“, spune John Hannett, secretarul general al uniunii Usdaw.
Unul dintre cele mai blamate personaje în această poveste este baronul din retail Philip Green. În anul 2000 acesta a plătit 200 de milioane de lire pentru BHS. Atunci fondul de pensii al companiei avea un surplus de cinci milioane de lire. În 2002 Green cumpără imperiul Arcadia, intrând astfel în posesia unor branduri renumite. Între 2002 și 2004 acționarii BHS își acordă dividende de 422 milioane de lire, cea mai mare parte din sumă revenind familiei lui Green. În 2005, Green se autorecompensează cu 1,2 miliarde de lire, un record. Dividendele s-au dus la soția sa, Tina, proprietarul legal al Arcadia. Aceasta locuia în Monaco, ceea ce a scutit familia Green de plata impozitelor, potrivit The Guardian.
Anul trecut, Green a vândut BHS pentru suma de o liră sterlină unui grup de investitor și avocații puțin cunoscut, Retail Acquisitions, care, în puțin mai mult de 12 luni, a adus compania în faliment. Preluarea a fost supravegheată de Dominic Chappell, unul dintre directorii și acționarul majoritar al Retail Acquisitions.
Chappell, care până la BHS a falimentat de două ori, și-a făcut de lucru anul trecut plătind prin noua achiziție peste 25 de milioane de lire în comisioane de management, dobânzi și altele către compania sa holding.
Tot anul trecut se pare că Chappell și alți trei directori ai Retail Acquisitions și-au însușit o treime dintr-un credit de 8,4 milioane de lire luat de la BHS la o zi după ce consorțiul a achiziționat compania de retail de la Philip Green.
Retail Acquisitions a explicat că împrumutul era pentru comisioane profesionale și de finanțare. Cea mai mare parte din bani s-a dus la Chappell.
0 comments :
Trimiteți un comentariu