Un grup chinez ar putea cumpăra fabricile Ursus din România

Știrea a fost publicată miercuri, 14 septembrie 2016, 18:07 în categoria

Un grup chinez ar putea cumpăra fabricile Ursus din România China Resources Beer Holdings Co, producătorul celei mai consumate beri din lume- Snow, ia în considerare lansarea unei oferte de preluare a activelor SABMiller din Europa Centrală și de Est, evaluate la 6 miliarde de dolari, au declarat surse din piață pentru Bloomberg.

Pentru a primi acordul Comisiei Europene de fuziune cu SAB Miller grupul belgian AB InBev s-a angajat să vândă brandurile Peroni și Grolsch și să renunțe de asemenea la operațiunile SABMiller din Europa Centrală și de Est (Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia și România).

Pentru Peroni și Grolsch, AB InBev s-a înțeles deja cu grupul japonez  Asahi, iar acum urmează să găsească un cumpărător pentru activele din Europa Centrală și de Est, regiune care include și România. Aici, SAB Miller deține Ursus Breweries, liderul pieței de bere, care are trei fabrici.

Procesul de vânzare a activelor din regiune este așteptat să înceapă luna viitoare după ce tranzacția dintre SABMiller și ABInBev se va închide. Printre investitorii interesați se află și Asahi din Japonia, care s-a înțeles deja pentru cumpărarea mărcilor

Peroni și Grolsch  dar și alte companii precum Jacobs Holding din Elveția, Kulczyk Investments  din Polonia sau  CVC Capital Partners, conform aceleiați surse. De asemenea, KKR & Co., Advent International Corp. și Mid Europa Partners ar putea lansa oferte, potrivit surselor Bloomberg.

Ursus Breweries are trei fabrici la Buzău, Timișoara și Brașov și are în portofoliu branduri precum Ursus, Timișoreana, Azuga, Stejar sau Redd’s. Ursus Breweries mai are și o micro-berărie la Cluj-Napoca, unde s-a aflat fosta fabrică de bere Ursus.

Compania a avut anul trecut afaceri de 1,58 miliarde de lei (355 mil. euro) și un profit de 44 de milioane de lei ( circa 10 mil. euro).



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mădălina Panaete

0 comments :

Trimiteți un comentariu