Daimler închide temporar fabricile din Germania, Ungaria și Franța

Știrea a fost publicată marți, 17 martie 2020, 20:07 în categoria

Daimler închide temporar fabricile din Germania, Ungaria şi Franţa Producătorul auto Daimler anunță că închide majoritatea facilităților de producție din Europa pentru cel puțin două săptămâni din cauza perturbărilor care au afectat lanțul de furnizori pe fondul epidemiei de coronavirus – la scurt timp după ce Volkswagen și alți producători auto au anunțat mutări similare.

Producătorul Mercedes-Benz a anunțat că închiderile vor începe săptămâna aceasta, și vor include fabricile care produc mașini, dube, precum și departamentele administrative, conform FT.

Daimler are cinci fabrici în Europa, adică în Germania, Ungaria și Franța.

„Acolo unde trebuie să continuăm operațiunile, compania va lua măsurile de precauție necesare pentru a preveni infectarea angajaților”, a anunțat Daimler.

Compania a transmis că nu poate furniza încă o analiză asupra impactului epidemiei asupra situației financiare a businessului.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alex Ciutacu

0 comments :

Trimiteți un comentariu