Atlassib, unul dintre cei mai mari transportatori rutieri de persoane, suspendă cursele internaționale. Măsura vine în contextul în care majoritatea statelor din Uniunea Europeană a decis să reinstituie controalele la graniță și să restricționeze accesul cetățenilor străini.„În momentul de față, datorită închiderii granițelor Ungariei, și la indicațiile autorităților, suntem nevoiți să suspendăm serviciul de transport internațional de persoane, pentru toate țările deservite până acum. Tuturor pasagerilor cu bilete cumpărate, care așteptau plecarea în perioada următoare, le este garantată reprogramarea biletelor, pentru o dată ulterioară”, se arată într-un anunț al companiei de transport. Compania menține momentan livrarea de colete spre și dinspre Germania.
Atlassib, companie controlată de familia Carabulea, a avut în 2018 (ultimele date disponibile) o cifră de afaceri de 89,7 milioane de lei, o pierdere netă de 5,3 milioane de lei și un număr mediu de 436 de salariați, arată datele de la Ministerul de Finanțe. Pe piața de transport rutier internațional de persoane Atlassib concurează cu Eurolines, CDI Transport Intern și Internațional și Tabita Tour.
Anual, peste 320 de milioane de călătorii cu transportul rutier se înregistrează pe rutele interne și internaționale, conform ultimelor date.
0 comments :
Trimiteți un comentariu