Începând de joi, uzina Ford de la Craiova își va suspenda activitatea, procedură implementată la toate uzinele sale principale din Europa.Compania se așteaptă ca suspendarea să dureze câteva săptămâni, în funcție de evoluția pandemiei, de restricțiile impuse la nivel național, de constrângerile legate de lucrul cu furnizorii, dar și de nevoile de stoc ale dealerilor.
Măsura este implementată în contextul restricțiilor impuse de guvernele naționale în privința transportului și contactelor personale, astfel că vânzările de mașini și componentele sunt afectate la nivelul întregului continent.
Mai mult, în Europa mai multe rețele de dealeri auto au anunțat închiderea centrelor auto, iar cele mai lovite țări de epidemie sunt și cele mai mari piețe pentru Ford, inclusiv Italia, Spania, Franța sau Germania.
Pe durata opririi temporare a producției, angajații uzinei se vor afla în șomaj tehnic și beneficiază de o îndemnizație de 78% din salariul de bază, precum și celelalte drepturi prevăzute de lege. Măsura afectează astfel cei 6.300 de angajați au uzinei.
„Deși impactul coronavirusului în fabricile noastre a fost, din fericire unul limitat până acum, efectele sale asupra angajaților, dealerilor, furnizorilor și clienților noștri, precum și asupra societății europene în ansamblu, sunt fără precedent”, a declarat Stuart Rowley, Președinte Ford Europa.
El a subliniat că "din cauza impactului dramatic pe care îl are această criză il are asupra pieței auto europene și asupra industriei furnizorilor – și ținând cont de de acțiunile recente ale țărilor pentru a restricționa toate călătoriile și contactele personale, în afară de cele esențiale – vom opri temporar producția în principalele noastre fabrici din Europa continentală”.
Cu o lună în urmă Ford România comunica oficial în premieră faptul că în uzina de la Craiova va atinge anul acesta un record al volumului de asamblare zilnic: peste 1000 de unități Puma și EcoSport, astfel că o mașină este produsă la fiecare 67 de secunde și un motor la 42 de secunde.
Astfel, dacă o lună va fi oprită producția, uzina pierde cel puțin 20.000 de mașini, în valoare de cel puțin 360 mil. euro cu TVA, potrivit calculelor ZF, luând o medie de 18.000 de euro pe mașină.
Spre comparație, la începutul anului 2018, când a fost majorată producția SUV-ului EcoSport, uzina producea 270-285 de mașini pe schimb și 570 pe zi, în două schimburi. În prezent, odată cu intrarea în producție a noului Puma, uzina funcționează în trei schimburi, iar producția a fost accelerată. Astfel, dacă la început de 2018 uzina livra un EcoSport la 87 de secunde, acum timpul a scăzut la 67 de secunde. La Dacia, uzină care anul trecut a produs peste 350.000 de mașini, o mașină nouă este livrată la 52 de secunde.
Potrivit estimărilor ZF, în condițiile în care în 2020 sunt 251 de zile lucrătoare, în acest an americanii ar fi putut produce cel puțin 251.000 de mașini și aproape 427.000 de motoare EcoBoost, atât versiuni "clasice" cât și hibride.
În contextul unui ritm accelerat de producție a vehiculelor, Fabrica de Motoare va atinge la rândul său un nou record: aproximativ 1700 de motoare produse într-o singură zi. În acest moment, la Uzina de Motoare se construiesc trei versiuni ale mult-premiatului motor 1.0 EcoBoost: 100 CP, 125 CP și 155 CP mHEV – mildhybrid, cu un motor electric care permite reducerea consumului în timpul accelerației.
Noul Ford Puma este deja livrat în toate piețele europene unde Ford este prezent, iar începând cu prima parte a acestui an, modelul construit la Craiova va fi, de asemenea, exportat și în Australia, fiind primul vehicul produs în România livrat pe această piață.
Cu o sumă de 1.5 miliarde de euro investită în fabrica de la Craiova începând cu anul 2008, Ford România a ajuns la un total de 6300 de angajați, care lucrează atât în Fabrica de Asamblare Vehicule cât și la Fabrica de Motoare. Aproximativ 3400 dintre aceștia au fost angajați în ultimii trei ani pentru a sprijini producția noilor EcoSport și Puma. În condițiile în care volumul de producție al celor două modele crește constant, Uzina de Asamblare Vehicule Ford Craiova operează în premieră în trei schimburi.
În 2019, Ford a atins în România o cotă de piață de 8.6%, cu un total de 16.168 de vehicule înmatriculate, clasându-se pe prima poziție în topul vânzărilor mărcilor de import. De asemenea, Ford și-a păstrat pentru al patrulea an consecutiv poziția de lider în segmentul vehiculelor comerciale, acolo unde Ford Transit și pickup-ul Ford Ranger au înregistrat rezultate foarte bune.
0 comments :
Trimiteți un comentariu