Soluțiile de mobilitate revin: Compania Lime, curtată de Uber, scoate cele 1.000 de trotinete electrice pe străzile din București

Știrea a fost publicată vineri, 15 mai 2020, 15:32 în categoria

Soluţiile de mobilitate revin: Compania Lime, curtată de Uber, scoate cele 1.000 de trotinete electrice pe străzile din Bucureşti Compania americană Lime, care le pune la dispoziția utilizatorilor de smart­phone-uri o soluție de transport cu trotinete electrice, își reia activitatea pe piața locală și scoate cele 1.000 de trotinete electrice pe străzile din Capitală.

„Trotinetele electrice oferă un mijloc de transport alternativ eficient pentru cei care doresc să călătorească în aer liber, conform standardelor de distanțare socială. Pe baza experienței noastre globale, știm că nevoia de opțiuni individuale de mobilitate crește odată cu aplatizarea curbei de COVID-19”, a spus Luca Mateescu, operations manager pentru Lime România.

Lime a intrat pe piața locală în urmă cu un an, iar Capitala a generat pentru companie peste 1 milion de călătorii înainte de pandemia de Covid-19.

„Continuăm să fim concentrați pe construirea unei afaceri durabile și Bucurestiul a dat dovadă atât de existența unei cereri pentru serviciul nostru, dovedită prin cele peste 1 milion de curse, dar mai mult, această cerere este una pentru uzul zilnic, cu peste 40% utilizatori optând pentru trotineta electrică în defavoarea autoturismului personal.”

De asemenea, pentru siguranța publicului, Lime a intensificat măsurile de igienă și de dezinfectare a trotinetelor electrice.

„Am îmbunătățit metodele de curățare și am crescut frecvența de dezinfectare a scuterelor. Curățăm toate părțile trotinetei care sunt atinse de oameni.Oricine simte nevoia unui plus de siguranță, poate purta mănuși de unică folosință în timp ce conduce trotineta sau poate dezinfecta ghidonul înainte de a închiria.”

Luca Mateescu spune că piața trotinetelor electrice va crește, „deși, pe termen scurt, vom observa o creștere graduală. Preconizez o creștere a nevoii pentru astfel de soluții de micro-mobilitate, noi fiind pregătiți să supraviețuim și să ieșim învingători din această criză.”

El a adăugat că antreprenorii români trebuie să găsească soluții pentru ca businessurile lor să poată traversa cu brio această perioadă generată de noul virus. „Pe măsură ce economiile locale încep să se reconstruiască după COVID-19, antreprenorii și startup-urile ar putea fi motorul pentru a readuce oamenii la muncă. Instituțiile, companiile și orașele trebuie să lucreze mână în mână pentru a menține cetățenii în mișcare și sănătoși. Este vital să nu pierdem progresul pe care l-am făcut până acum. Pandemia de COVID-19 nu ar trebui să ne împiedice să găsim modalități inovatoare de a accelera progresul.”

Potrivit unui anunț publicat de Lime la începutul lunii mai, compania de ridesharing Uber conduce o rundă de finanțare de 170 milioane de dolari pentru start-up-ul de trotinete electrice. Ceilalți investitori care participă la această rundă de finanțare sunt: fondul de investiții Bain Capital Ventures, gigantul Alphabet și brațul de investiții al Alphabet, GV.

În cadrul tranzacției, Uber va transfera propria companie de trotinete și scutere electrice, Jump, către Lime, urmând ca aplicațiile pentru cele două servicii să fie integrate.

De asemenea, Brad Bao, CEO-ul Lime, va deveni președintele companiei, în timp ce Wayne Ting ,actualul șef operațional, va deveni noul CEO, potrivit CNBC.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alexandra Cepăreanu

0 comments :

Trimiteți un comentariu