Vin vremuri grele pentru sectorul auto al Poloniei. Sunt așteptate disponibilizări masive

Știrea a fost publicată joi, 18 iunie 2020, 02:52 în categoria

Vin vremuri grele pentru sectorul auto al Poloniei. Sunt aşteptate disponibilizări masive Înainte ca pandemia să arunce lumea în carantină, sectorul auto își reducea efectivele în contextul automatizării în creștere. Acum, în urma restrângerii producției deter­minate de COVID-19, uzinele auto din Polonia ar putea disponibiliza până la 60.000 de muncitori, potrivit estimărilor firmei de analiză AutomotiveSuppliers.pl, scrie Polandin.

Potențialele disponibilizări ar putea echivala cu 35% dintre cei aproape 210.000 de angajați din industria auto, care are o pondere de 7% în PIB-ul polonez. Situația dramatică survine în urma carantinei de peste două luni cauzate de pandemie și scăderii puternice a comenzilor pentru mașini și componente auto fabricate în Polonia.

Săptămâna trecută, disponibilizări masive au fost anun­țate la o fabrică ce produce centuri de siguranță și airbaguri în Czestochowa, sudul Poloniei. Din cauza reducerii pro­ducției, sectorul auto al Poloniei ar putea asista la o scădere a exporturilor cu până la 9 miliarde de euro în 2020.

Declinul sectorului auto are efecte la nivelul altor sectoare ale economiei și pare să stârnească îngrijorare și în rândul antreprenorilor care nu sunt direct implicați în producția de autovehicule.

Wojciech Wardacki, CEO al companiei poloneze din sectorul chimic Azoty Group, arată că firma sa va trebui să se confrunte cu ramificațiile economice ale pandemiei care a creat deja „elemente de nesiguranță“.

Industria auto poloneză este strâns legată de industria similară din Germania, iar soarta producției auto poloneze depinde în mare măsură de modul în care vor decurge vânzările de mașini germane.

Încetinirea industriei auto germane a început încă de dinaintea carantinei. Deja în ianuarie și februarie vânzările auto din Germania au scăzut cu 7,3% și 10,8% anual. În urma închiderii fabricilor ca parte a măsurilor de stăvilire a pandemiei, vânzările s-au prăbușit cu aproape 80%.

Deși guvernul german a aprobat reducerea TVA de la 19% la 16%, majorând în același timp stimulentul de achiziție a unei mașini eletrice la 6.000 de euro, măsurile nu par să fie suficiente.

Deși este promovată achiziția de autovehicule electrice, nu este soluționată problema stocurilor mari de mașini cu motoare cu combustie internă.

Este posibil ca dacă situația din sectorul auto german nu se îmbunătățește industria poloneză să nu aibă șanse să se redreseze în viitorul apropiat.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Catalina Apostoiu

0 comments :

Trimiteți un comentariu