CBRE: Investițiile imobiliare au totalizat 395 mil. euro în S1, 88% din tranzacții vizând birouri. ”Sunt multiple oportunități aflate la vânzare, proiecte care au o valoare de peste 350 mil.euro”

Știrea a fost publicată joi, 13 august 2020, 16:47 în categoria

CBRE: Investiţiile imobiliare au totalizat 395 mil. euro în S1, 88% din tranzacţii vizând birouri. ”Sunt multiple oportunităţi aflate la vânzare, proiecte care au o valoare de peste 350 mil.euro” Volumul investițiilor imobiliare din România a totalizat aproximativ 395 mil. euro în prima jumătate a anului 2020, cu 17% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut, clădirile de birouri fiind cele mai căutate, reprezentând 88% din volumul tranzacționat, potrivit companiei

CBRE

.

„Clădirile de birouri continuă să atragă atenția investitorilor, în special proiectele aflate în București. În prezent, sunt multiple oportunități aflate la vânzare pe piața de birouri, proiecte care totalizează o valoare cumulată de peste 350 mil. euro, de diferite dimensiuni și amplasate în multiple zone, de la centru-vest până la Piața Victoriei”, a declarat

Gijs Klomp

, Head of Investment Properties în cadrul CBRE România.

Valoarea medie a unei tranzacții imobiliare a fost de 30 mil. euro, puțin peste media de 26 mil. euro înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut.

Spre deosebire de trendul remarcat în 2019, în prima jumătate a acestui an proiectele imobiliare din București au dominat activitatea de investiții, o singură tranzacție fiind încheiată în afara Capitalei (3% din volumul tranzacționat).

În afară de birouri, care au reprezentat 88% din contracte, investitorii au tranzacționat spații industriale (8%) și proiecte mixte (2%).

În ceea ce privește yield-urile (randamentele investiționale), acestea au rămas stabile în primul semestru, la 7% pentru spațiile de birouri, respectiv 7,75% pentru spațiile industriale. Pe segmentul spațiilor de retail, unde apetitul investitorilor a scăzut din cauza pandemiei de COVID-19, yield-urile au continuat să crească ușor până la 7% la finalul primul semestru.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Rosu

0 comments :

Trimiteți un comentariu