Adrian Severin era al doilea om în guvern, în 1990, ministru pentru reformă și relațiile cu Parlamentul (1990-1991), în momentul instalării primului consiliu de administrație al BNR. „Am urmat o politică bună și roadele ei se văd acum.“„Dacă vreți un cuvânt, reformă, în vara lui 1990 însemna totul. Dacă vreți mai multe cuvinte, atunci reforma însemna părăsirea unei lumi și construirea alteia. Părăsirea unui sistem de organizare și construirea altuia. Trecerea de la un sistem autoritar, închis, la unul deschis. În primele săptămâni și luni (de când fusese numit ministru al reformei – n.red.) am spus: elementul esențial al reformei va fi reorganizarea pieței financiare și a Băncii Naționale“, spune Adrian Severin.
Piața financiară, spune el, la 30 de ani de „reformă“ trebuia, judecam noi, să fie elementul central al politicii economice, iar Banca Națională nucleul ei dur. Așa a fost.
„Deciziile de creditare erau, în acea epocă, la Ministerul de Finanțe. Ceea ce s-a discutat atunci a fost ca BNR să devină o bancă de emisiune – era, până arunci, o bancă de credit, în mare. Însă problema esențială era ca, o astfel de bancă, să dispună de o politică de creditare distinctă de politica fiscală.“
Severin spune că decizia de atunci de separare a politicii fiscale de cea monetară a fost șansa uriașă a României de a depăși crize pentru că o politică monetară decisă de Ministerul Finanțelor, de pildă, ar fi însemnat un continuu pericol ca politica economică a țării, în ansamblul ei, să fie subsumată unor interese de moment, indiferent de cât de legitime ar fi fost ele.
Astfel că, în momentul în care s-a pus și probema găsirii unui „gestionar“ pentru această nouă idee de politică fiscală/monetară, atunci privirile s-au dus spre cei care puteau gestiona o astfel de idee.
„Nu a fost o problemă de găști și nepotisme, pur și simplu era nevoie de cineva care «să îmbrățișeze» această nouă idee.“
Mulți sau puțini? Eugen Dijmărescu - spune Severin -, Napoleon Pop, Adrian Constantinescu, Victor Babiuc, Mugur Isărescu. Așa că nu erau mulți.
De fapt, lista era mai lungă, dar mulți dintre cei cu școli grele și buni profesioniști, erau „închistați“, era greu să schimb cu ei o politică, în ciuda studiilor lor. Așa că a trebuit ca cercul să se închidă cumva.
„Toți despre cei care vă spun formam cumva un cerc de reflecție. Nu ne-am pus mereu de acord. De pildă, Dijmărescu credea că politica monetară trebuie să rămână la Ministerul de Finanțe. Am vorbit cu Isărescu, cu multă vreme înainte ca el să viseze că va ajunge guvernator: iar el spunea, dimpotrivă, că avem nevoie nu doar de o bancă complet independentă, ci și ca acea bancă să aibă o politică monetară independentă. Pentru că un minister de finanțe, oricât de echidistant ar fi, este constrâns de situația curentă să ia o decizie sau alta. O tiparniță de bani la Ministerul de Finanțe ar fi însemnat un dezastru garantat, într-o economie atât de încercată.“
Așa că, spune Severin, Isărescu, care fusese trimis la Washington ca să refacă legăturile cu instituțiile financiare internaționale, FMI și Banca Mondială, a intrat în atenția noii clase politice: „Erau mai mulți pe listă, dar el era în capul listei“.
Așa că a început și o campanie de promovare: potrivit lui Severin, a fost natural ca Isărescu să apară în delegațiile oficiale (întâlniri cu șeful Băncii Angliei, de pildă), să fie sugerat drept viitorul guvernator al unei viitoare bănci centrale – o bancă de emisiune, care să stăpânească politica monetară și nu una care să execute deciziile oamenilor politici, constrânși, ca peste tot, de problema șomajului, a inflației. „Eu l-am instalat pe Mugur Isărescu, oficial, ca guvernator al BNR. Nu mai țin minte dacă am contrasemnat ordinul, legislația de la acea vreme permitea prim-ministrului să semneze ordinul de instalare a guvernatorului (decizia este azi la Parlament – n.red.). Dar decizia a fost luată nu pentru că vorbeam despre o persoană, ci despre un proiect de reformă“.
Severin spune că, apoi, două legi fundamentale au fost adoptate împreună de guvernul din care făcea parte și de BNR: legea pieței financiare și legea băncii naționale.
„Am trimis aceste proiecte FMI, nu pentru că eram obligați, ci pentru că voiam să cooperăm. Specialiștii lor ne-au spus că sunt cele mai bune acte normative pe care le-au citit, între atât de multe încercări de reformă, în rândul statelor ieșite din totalitarism.“
0 comments :
Trimiteți un comentariu