Producătorul semințelor Elmas vine din nou la bursă: obligațiuni de 1 mil. euro cu o dobândă de 9% pe an. BRK Financial Group, desemnat broker. Pentru această finanțare, Golden Foods s-a angajat să nu distribuie dividende cât timp are de răscumpărat obligațiuni

Știrea a fost publicată luni, 19 octombrie 2020, 16:17 în categoria

Producătorul seminţelor Elmas vine din nou la bursă: obligaţiuni de 1 mil. euro cu o dobândă de 9% pe an. BRK Financial Group, desemnat broker. Pentru această finanţare, Golden Foods s-a angajat să nu distribuie dividende cât timp are de răscumpărat obligaţiuni Compania Golden Foods, care produce, ambalează și distribuie semințe de floarea-soarelui, arahide, alune sub brandul Elmas, va apela din nou la piața de capital pentru o emisiune de obligațiuni, precedenta fiind în iarna anului 2019, pentru extinderea gamei de produse și reducerea cheltuielilor cu chiria, potrivit datelor ZF.

Astfel, Golden Foods a avut săptămâna trecută plasamentul privat care precede listarea titlurilor la bursa de la București într-o finanțare denominată în euro de 1 milion de euro pe trei ani și pentru care plătește o dobândă de 9% pe an, arată datele ZF.

BRK Financial Group, intermediar listat la bursa de la București, a fost ales broker al acestei finanțări. Săptămâna trecută a fost prima zi a plasamentului obligațiunilor.

Obligațiunile pe care ar urma să le listeze în perioada următoarea Golden Food nu sunt garantate, spre deosebire de cele din 2019 care au marca Elmas ca ipotecă. Dar compania s-a angajat să nu distribuie dividende către acționari, atât timp cât există obligațiuni care nu au fost încă răscumpărate.

Golden Foods este controlată în proporție de de 55,8% de GF Holdings Limited în timp ce Golden Brands Limited are 44,2%. Ambii acționari sunt înregistrați în Cipru, potrivit datelor Confidas.ro.

Compania a încheiat anul 2019 cu afaceri de 53,4 mil. lei, plus 15,5% față de anul precedent, și un profit net de 394.300 de lei, în scădere cu 69%, arată datele de la Ministerul Finanțelor. Compania avea 109 angajați la final de 2019.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu