
„În octombrie 2019, în parteneriat cu asigurătorul britanic CFC Underwriting, pionier în riscuri speciale, am introdus in portofoliu un produs complex și accesibil, cu scopul de a sprijini companiile din domeniul IT&C; în fața riscurilor ce pot rezulta din activitățile profesionale desfășurate și din atacuri cibernetice. Estimam atunci, pentru primul an, un volum de maxim 50.000 de euro dar, în mai puțin de 12 luni, am reușit să câștigăm jucători importanți din domeniul tehnologiei, printre care FintechOS, Softelligence, Zitec, Tremend dar și companii mai mici interesate de protecția oferită de poliță. Cea mai mare poliță încheiată a fost de 40.000 de euro și acoperă riscul de erori, omisiuni si atacuri cibernetice. Ca un exemplu, o poliță pe segmentul IT&C; pornește de la 550 euro/an și are o acoperire de 500.000 de euro“, a transmis Răzvan Rusu, fondatorul Leader Team Broker.
În primul an de la introducerea produselor de răspundere profesională și riscuri cibernetice în portofoliul brokerului de asigurare Leader Team, valoarea primelor de asigurare a fost de 200,000 de euro, de patru ori mai mari decât estimările din octombrie 2019.
0 comments :
Trimiteți un comentariu