Igor Grosu, CityLink: Voucherele cu 40% reducere s-au vândut cel mai bine de Black Friday

Știrea a fost publicată luni, 23 noiembrie 2020, 00:17 în categoria

Igor Grosu, CityLink: Voucherele cu 40% reducere s-au vândut cel mai bine de Black Friday CityLink, o platformă care le permite utilizatorilor din București să închirieze cu mobilul mașini și biciclete (în sezonul de vară), înființată de antreprenorul Igor Grosu, a înregistrat în cadrul cele mai mari vânzări din cadrul campaniei de Black Friday pentru voucherele prin care clienți cumpărau servicii cu un discount de 40%.

„În cadrul promoțiilor eMAG Black Friday și CrazySale, 42% dintre utilizatorii care au achiziționat pachetele speciale CityLink au optat pentru achiziția pachetului de credit de 100 de lei în aplicație, la un preț de 60 de lei. 14% dintre cumpărători au ales pachetul de credit în valoare de 80 de lei, la un preț de 50 de lei, iar podiumul a fost completat de cei 9% care au optat pentru creditul de 300 de lei, la un cost de vânzare de 200 de lei. Pe parcursul zilei de promoții, clienții au optat și pentru închiriere pe termen lung, pentru Mercedes C Class, Toyota Corolla și Toyota Yaris, în pachete ce acoperă nu doar timpul și kilometrii de închiriere, ci și combustibilul inclus în toate variantele de servicii Citylink“, a declarat pentru ZF Igor Grosu, fondator și CEO al CityLink.

Spre exemplu clienții au avut în ofertă vouchere cu caracteristici precum: 3 zile cu un Mercedes clasa C - 850 de lei, o lună cu o Toyota Corrola hibrid - 3.700 de lei, 7 zile cu o Toyota Yaris hibrid - 760 de lei, toate tarifele incluzând și carburantul și având diferite limite privind numărul de kilometri inclus. Pachetul de 3 zile cu Mercedes clasa C include 600 de kilometri, iar cele pentru o lună de zile cu mașinile Toyota au o limită de 1.500 km. Igor Grosu declarase anterior pentru ZF că start-up-ul are în plan să lanseze asemenea pachete care să concureze cu opțiunea de a utiliza autoturisme în leasing. Platforma are în flotă peste 120 de autoturisme hibride Toyota și câteva Mercedes-Benz, seria C.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adrian Seceleanu

0 comments :

Trimiteți un comentariu