
Iar tendința este ca în SUA, cea mai mare economie a lumii, inegalitatea să crească, propulsată de criza creată de pandemie. Și până și Rezerva Federală americană (Fed), cea mai puternică bancă centrală, este lipsită de putere în lupta cu inegalitatea, scrie Bloomberg.
Ray Dalio, fondatorul miliardar al celui mai mare fond de hedging din lume, spunea încă din decembrie că o Americă divizată și măcinată în profunzime de inegalitate este o invitație la conflict. „Va trebui să existe un deznodământ pentru acest sistem care să funcționeze pentru majoritatea oamenilor și care să susțină productivitatea“, a spus Dalio într-o emisiune pentru CNN. „Iar acest lucru poate fi obținut fie printr-o soluție deșteaptă, bipartizană, fie printr-un conflict mai mare.“
În ultimul an, America a arătat că este în conflict cu ea însăși: violențe rasiale, statui distruse sau înlăturate și acum un atac asupra clădirii Capitoliului instigat, după cele mai multe păreri, de președintele care a refuzat să accepte pierderea alegerilor Donald Trump.
Dale Maharidge, jurnalist și scriitor american, documentează de decenii inegalitățile din SUA, iar concluzia lui este că ingredientele unui fascism specific rămân. Turul său de cercetare de anul acesta de-a lungul și de-a latul țării l-a convins că 2020 reprezintă anii ‘30 ai acestui secol. Bursa de acțiuni, energizată de rate de dobânzi reduse și datorii de sute de miliarde de dolari este supraevaluată mai mult decât oricând după 1929. În acest context, Laboratorul de Evacuări al Universității Princeton se teme că până la 30-40 de milioane de persoane riscă să fie date afară din locuințele lor în care stau cu chirie după ce expiră diferitele moratorii. Astfel, SUA ar putea fi măturată de un val fără precedent de oameni fără locuință.
Vaccinurile nu vor rezolva mare lucru. Când acestea vor fi distribuite la scară largă, primii 40% din americani în funcție de avuție vor începe să cheltuiască, masiv, scrie Maharidge. Însă acest lucru nu se va traduce imediat în vremuri bune pentru restul de 60% din americani.
Zeci de milioane dintre ei, cei care trăiesc în precaritate, trăiau deja în Marea Depresiune economică înainte de pandemie, iar multe dintre locurile de muncă dispărute acum nu vor fi reînființate prea curând, sau poate niciodată. Aceste diferențe înfurie alegătorii. Ce se poate întâmpla în astfel de condiții o arată istoria.
În anii ‘30, în timpul Marii Depresiuni, fascismul era în ascensiune în SUA. Semințele lui nu au dispărut pentru că fac parte din ADN-ul Americii. Mulți dintre cei 74 de milioane de oameni care au votat pentru Trump în 2020 ar fi chiar mulțumiți cu o conducere autoritară. Ei vor exista indiferent de cine vine la conducere. O parte a presei și a social media, ca platforme pentru promovarea QAnon și Proud Boys, amplifică sentimentele și acțiunile care altfel ar fi rămas în umbră. Însă cu mult înainte de internet și televiziune ideile fasciste s-au infiltrat în cultura americană. Un activist care a știut să vadă acest lucru a fost pastorul unitarian LM Birkhead. În anii ‘30 Birkhead a călătorit pentru a investiga guvernele autoritare din Italia și Germania. În 1938, el a publicat o listă cu 800 de organizații „antidemocrate“ din SUA aliniate fascismului și nazismului.
El credea că materiale fasciste ajung la unu din trei americani. La începutul anului 1939, o manifestare nazistă în Madison Square Garden atrăgea 20.000 de oameni. Ascensiunea mișcării autoritare a fost subiectul unui articol de 9.000 de cuvinte publicat în revista Harper’s Magazine, una dintre cele mai vechi din SUA, de către Dale Kramer sub titlul de „Fasciștii americani“.
În epoca modernă, profesorul John Russo de la Youngstown State University a descoperit înaintea multora că furia provocată de pierderea locurilor de muncă de calitate duce la trezirea fascismului. Într-un interviu cu Maharidge în 1995, el a prevăzut apariția unui politician ca Trump. „Trump a pierdut. Asta ce înseamnă? Chiar acum suntem la o răscruce în ceea ce privește cum vor arăta economia americană și structurile sociale americane“, spune acum Russo. „2024 va fi anul unor alegeri importante.“
Profesorul prevede că de acum și până în 2024 se vor duce lupte între progresism și autoritarianismul de dreapta. Dacă un Trump mai deștept și mai eficient apare, va putea eclipsa pericolul pe care actualul Trump l-a creat pentru democrația americană. Tendințele fasciste din anii ‘30 au fost doar oprite de reformele economice ale lui Rooseveltdin anii ‘33-‘36 și de economia postbelică. Paragraful final al articolului lui Kramer din Harper’s din 1940 ar putea fi un avertisment pentru 2024: “
Va trebui timp pentru ca o mișcare puternică se se organizeze din confuzia cauzată de război. Dar tehnica politicii prejudecăților a fost atât de bine învățată încât dacă nesiguranța economică continuă nu va exista îndoială că americanii în următorul deceniu vor fi forțați să se confrunte cu mișcări ale urii puternice. Va fi nevoie de atenție deosebită pentru păstrarea libertății fără renunțarea la ea în acest proces.“
Între timp, Bloomberg atrage atenția că o revenire în formă de „K“ a economiei americane amplifică inegalitatea în SUA. Recuperarea profund disproporționată a economiei de la izbucnirea pandemiei care a început să creeze haos la începutul anului 2020 a dat inegalității o formă nouă: „K“. În timp ce aproape 11 milioane de persoane erau șomere în noiembrie, mulți alți americani și-au majorat avuțiile mulțumită creșterii prețurilor acțiunilor și locuințelor ñ de aici termenul de „revenire în formă de K“.
0 comments :
Trimiteți un comentariu