Gigantul american Pfizer se așteaptă ca vânzările vaccinurilor anti-coronavirus să atingă 15 miliarde de dolari anul acesta, numărul reprezentând doar 25% din veniturile estimate pentru 2021, transmite Financial Times.
Pfizer încearcă în prezent să livreze peste două miliarde de doze până la finalul anului, de la 1,3 miliarde în primă instanță, pe măsură ce țările se grăbesc să încheie acorduri de aprovizionare cu marile companii farmaceutice. Pentru a-și atinge obiectivul, Pfizer va trebui să livreze în medie 40 milioane de doze pe săptămână.
Vaccinul dezvoltat în colaborare cu firma germană de biotehnologie a generat vânzări de 154 de milioane de dolari în ultimele trei luni din 2020. Analiștii se așteaptă ca Pfizer și Moderna să fie unii dintre cei mai mari câștigători de anul acesta.
Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene, a declarat că UE va primi 400 de milioane de doze anti-COVID-19 până la sfârșitul lunii iunie. Dacă autoritățile nu vor face rost între timp de alte vaccinuri, numărul ar putea rezulta în imunizarea a sub 50% din populația Uniunii – 447 de milioane de locuitori.
Von der Leyen, care a fost criticată pentru lipsa de eficiență a programului de vaccinare din UE, le-a spus membrilor Parlamentului European că țările din blocul comunitar vor primi circa 100 de milioane de doze în primul trimestru al anului și 300 de milioane de doze în T2.
Până acum au fost administrate la nivel global 104 milioane de vaccinuri. Ultima rată de vaccinare a fost de 4,22 de milioane de doze pe zi, potrivit datelor agregate de Bloomberg.
Cât va câștiga, de fapt, Pfizer din vaccinurile anti-COVID. Compania plănuiește să livreze anul acesta două miliarde de doze
Știrea a fost publicată miercuri, 3 februarie 2021, 18:32 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu