În noua realitate creată de pandemie, băncile centrale nu mai reacționează normal la stimuli: Investitorii nu știu încă dacă să aibă încredere că bancherii centrali vor acționa înainte ca inflația să scape de sub control, făcând mai mult rău decât bine

Știrea a fost publicată miercuri, 19 mai 2021, 00:42 în categoria

În noua realitate creată de pandemie, băncile centrale nu mai reacţionează normal la stimuli: Investitorii  nu ştiu încă dacă să aibă încredere că bancherii centrali vor acţiona înainte ca inflaţia să scape de sub control, făcând mai mult rău decât bine Creșterea puternică a prețu­rilor materiilor prime nu declanșează unele din reacțiile obișnuite pe piețele de obligațiuni și monetare.

Prețurile unor materii prime ca minereul de fier, oțelul, cuprul, bumbacul, cauciucul și cheresteaua și-au accelerat creșterea pe fondul problemelor legate de lanțul de aprovizionare și cererea mai mare.

Rusia a luat în vizor această creștere după ce a primit un număr de plângeri din partea consu­matorilor, țara analizând intro­ducerea unor limite asupra prețurilor locale, după limite similare introduse pentru prețurile alimentelor și cerealelor.

Spre deosebire de raliurile materiilor prime din 2008 și 2011, yieldurile titlurilor americane de trezorerie și monedele unor expor­tatori majori ca Australia nu s-au mișcat prea mult. De asemenea, indicatorul preferat al Fed privind așteptările legate de inflație s-a deconectat de direcția materiilor prime.

Ce se află în spatele acestei schimbări? Credibilitatea băncilor centrale. În frunte cu Fed, strategii au anunțat în mod repetat menținerea unor dobânzi scăzute timp mai îndelungat și proiecții privind o inflație „tranzitorie“.

Astfel, investitorii nu sunt dispuși să parieze împotriva angajamentelor de men­ținere a politicilor relaxate în viitorul apropiat, scrie Bloomberg.

„Marea schimbare de această dată este politica băncilor centrale“, arată Kerry Craig, strateg în cadrul JPMorgan Asset Management. Politica ultrarelaxată „pune acum presiune pe monede care ar fi crescut mult mai mult în mod normal într-un ciclu în care prețurile materiilor prime avansează“.

Disparitatea este un semn al vremurilor pe fondul evoluției, sau poate revoluției, central bankingului. Angajamentele Fed au per­turbat piețele în parte pentru că acestea înseamnă o abandonare a părții tradițional centrale a strategiei băncii: măsurile preemptive de restrângere a inflației.

În această lume nouă, participanții la piețe nu știu încă dacă să aibă încredere că oficialii vor acționa înainte ca creșterile prețurilor să scape de sub control, făcând mai mult rău decât bine.

Cu siguranță, unele dintre corelațiile obișnuite au fost întrerupte și de alte temeri legate de pandemie.

În perspectivă, continuarea creșterii prețurilor materiilor prime și noi semne de creștere a salariilor ar putea începe să influențeze mesajul Fed și să determine investitorii să reacționeze.

„Maximele recente ale prețurilor metalelor reprezintă probabil doar începutul“, spune Howie Lee, economist la Chinese Banking Corp. Cererea chinezilor și investițiile în economia verde ar trebui să susțină avansul minereului de fier și cuprului, potrivit acestuia.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Catalina Apostoiu

0 comments :

Trimiteți un comentariu