O veste bună pentru românii cu credite: ROBOR la 3 luni începe să scadă, după mai bine de două săptămâni de stagnare, și ajunge la 1,54%

Știrea a fost publicată marți, 11 mai 2021, 16:02 în categoria

O veste bună pentru românii cu credite: ROBOR la 3 luni începe să scadă, după mai bine de două săptămâni de stagnare, şi ajunge la 1,54% Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care se calculează dobânzile variabile pentru creditele în lei, a scăzut marți, 11 mai 2021, la 1,54%, după ce în ultimele 16 zile a stagnat la cotația de 1,59%.

La începutul acestei luni, indicele ROBOR la 3 luni era cotat la 1,59% și a înregistrat un trend constant de stagnare până astăzi când a coborat la 1,54%.

Scăderea înregistrată de ROBOR de la începutul acestui an a fost influențată de deciziile recente ale BNR de ajustare a dobânzii-cheie și a ratelor facilităților permanente din jurul acesteia.

Mai exact, vineri, 15 ianuarie, consiliul de administrație al BNR a decis, surprin­ză­tor, să relaxeze politica mo­netară prin reducerea dobânzii-cheie la minimul istoric de 1,25%, după ce în 2020 a operat trei ajustări ale dobânzii, de la 2,5% la 1,5% pe an.

Practic, de la începutul pandemiei în 2020, BNR a în­ju­mătățit dobânda de politică monetară, după patru ajustări.

Indicele ROBOR la 3 luni a încheiat anul 2020 la 2,03% pe an, în timp ce la începutul anului 2020 era de 3,19% pe an.

În prima zi din acest an, indicele ROBOR la 3 luni afișa o cotație de 2,01%, după care a început să scadă sub 2%.

ROBOR la 3 luni reprezintă dobânda la care băncile își acordă împrumuturi cu o maturitate la trei luni.

Totodată, ROBOR este indicatorul monetar în funcție de care se calculează dobânzile variabile pentru creditele de consum și ipotecare acordate în lei înainte de luna mai 2019.

Pentru creditele retail noi în lei din primăvara anului 2019 a fost introdusă o nouă referință - indicele de referință trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor - IRCC - care a înlocuit ROBOR.

Valoarea IRCC aplicabilă în T2/2021 este de 1,67%, sub nivelul din T1/2021, de 1,88%.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alexandru Nanu

0 comments :

Trimiteți un comentariu