Florescu, RC2: Fără termen de exit la vopselele Policolor, diviziile de rășini și chimie, vândute în maximum trei ani

Știrea a fost publicată joi, 30 aprilie 2015, 02:38 în categoria

Florescu, RC2: Fără termen de exit la vopselele Policolor, diviziile de răşini şi chimie, vândute în maximum trei ani Ion Florescu, managerul fondului de investiții Reconstruction Capital (RC) 2, care deține 40% din Policolor – Orgachim, spune că procedura de separare a activităților grupului a fost finalizată, dar un termen de exit nu poate fi avansat în acest moment decât în cazul diviziilor de rășini și chimie din Bulgaria, nu și pentru segmentul de vopsele.

„Nu ne gândim la un termen de exit pentru Policolor, ci la divizia de rășini, în puternică creștere acum, unde vom începe să ne gândim la exit în 2016 sau în anul următor, și la secția de chimie. În cazul celei din urmă, putem să ne gândim la un exit chiar mai devreme, anul acesta sau anul viitor. Facem aceste exit-uri pentru a nu avea presiune de a face un exit de la divizia de vopsele, unde nu avem un termen. La un moment dat se poate întâmpla, dar nu e programat pentru noi“, a declarat el.

În noiembrie 2013, Florescu afirma că grupul Policolor-Orgachim va fi vândut pe bucăți începând din 2014, urmând ca exit-ul fondului de investiții din cadrul produ­cătorului de lacuri și vopsele să aibă loc în intervalul 2016 - 2018.

Legat de segmentul de vopsele, Flo­rescu spune că piața a început să se „miște“ după scăderile din ultimii patru-cinci ani. „Trendul s-a inversat.“



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioan Dornescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu