Mișu Negrițoiu: Există bani pentru plata despăgubirilor la Astra

Știrea a fost publicată miercuri, 9 septembrie 2015, 03:43 în categoria

Mişu Negriţoiu: Există bani pentru plata despăgubirilor la Astra Președintele ASF Mișu Negrițoiu a declarat ieri că sunt bani pentru plata despăgubirilor la Astra și că nu este o situație mai rea acum la această companie de asigurări, existând reclamații și înainte pentru plata despăgubirilor.

„Sigur că există bani, sunt numai chestiuni de procedură de verificare a daunelor, de aprobare a nivelului de compensare și de plată efectivă. Noi deja am început să preluăm dosarele de la Astra. Avem comandamente în fiecare zi cu situația, monitorizăm cererile și situațiile de la service, de la asigurați, cât și de la Astra. Am început să angajăm evaluatori și ne organizăm rețeaua în toată țara. Nu vom putea însă să facem plata efectivă până când nu se declară falimentul societății, dar administrăm dosarele, le culegem, le aprobăm și când avem posibilitatea să le plătim, le și plătim. Nu avem probleme de resurse", a spus Negrițoiu, întrebat dacă există bani pentru plata despăgubirilor la Astra.

Negrițoiu a adăugat că nu vede niciun motiv pentru unii asigurători să crească prețul la polițele RCA. „Impactul acestei situații a Astra nu este de natură să crească costurile pentru că noi banii îi avem. Vom avea grijă să nu se speculeze această situație din motive subiective.“ Președintele ASF a fost prezent ieri la Comisia pentru buget a Camerei Deputaților pentru a susține proiectul de lege privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alina Novaceanu - Mediafax

0 comments :

Trimiteți un comentariu