Rețeaua de cluburi de fitness Club Moving a fost adusă pe piața din România în 2010, când a fost inaugurată prima unitate în Otopeni. Au urmat alte deschideri în marile orașe din țară, astfel că acum rețeaua numără nouă unități, toate operate direct de compania Club Sport Fitness Center MV SRL care a adus brandul în România. La nivel internațional, bradul are circa 30 de ani vechime.
„Urmând o evoluție firească, la un an după inaugurarea clubului din Otopeni, Club Moving a deschis o nouă unitate, de această dată în Iași, în incinta hotelului Moldova. Următorul proiect Moving a fost în Cluj (…)“, spun reprezentanții firmei Club Sport Fitness Center MV SRL.
Potrivit acestora, cel mai ambițios plan al companiei a fost să deschidă un astfel de centru în Capitală, deschidere ce a avut loc în 2013, în luna august. Clubul este amplasat pe domeniul hotelului Caro, din zona de nord a Bucureștiului, o zonă unde locuiesc persoanele cu venituri peste medie și unde lucrează câteva zeci de mii de corporatiști.
Expansiunea următoare a vizat și centre comerciale și malluri, respectiv AFI Palace Ploiești sau Cora Bacău. „Anul curent a adus două noi cluburi , în cartierul Militari, în incinta Cora Lujerului și în Pitești.“
Planurile companiei nu se opresc însă aici, având în vedere dezvoltarea în sistem de franciză în orașele de peste 100.000 de locuitori. Investiția într-un club variază de la 150.000 de euro la 1 milion de euro, iar taxa de franciză este de 40.000 de euro, la care se adaugă o contribuție de 2% din încasări la bugetul de marketing.
Ziarul Financiar va prezenta în următoarea perioadă o serie de afaceri din România care se extind în sistem de franciză, precizând atât costurile aferente unui astfel de business, cât și planurile de viitor ale acestor companii. Ziarul Financiar va lansa împreună cu compania de consultanță Inventure Franchise Consulting în luna decembrie a acestui an a doua ediție a Catalogului francizelor din România.
Rețeaua a terminat anul trecut cu afaceri de 2,5 mil. euro, fiind unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de profil. Într-o perioadă în care românii sunt tot mai atenți la modul cum arată și pun tot mai mare accent pe sănătate, numărul cluburilor sportive și de fitness a crescut puternic. Pe această piață rețeaua de cluburi de fitness Club Moving se luptă atât cu jucători consacrați precum World Class, dar și cu sălile de cartier. Piața locală de fitness a ajuns anul trecut la 143 de milioane de lei (32 milioane de euro), în creștere de opt ori față de anul 2008.
Ziarul Financiar va lansa împreună cu compania de consultanță Inventure Franchise Consulting în luna decembrie a acestui an a doua ediție a Catalogului francizelor din România
.
Au construit o rețea de nouă cluburi de fitness cu afaceri de 2,5 mil. euro
Știrea a fost publicată vineri, 27 noiembrie 2015, 02:17 în categoria Proprietăți
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu