​Dezvoltatorul imobiliar Impact București aduce un polonez la șefie pentru trei ani

Știrea a fost publicată marți, 23 august 2016, 23:12 în categoria

​Dezvoltatorul imobiliar Impact Bucureşti aduce un polonez la şefie pentru trei ani Bartosz Puzdrowski, profesionist cu experiență de 20 de ani pe piața imobiliară din Polonia, va fi noul director general al Impact Deveoper & Contractor (IMP).

El îl înlocuiește pe Liviu Stan, care a preluat șefia executivă a companiei în decembrie 2015.

Puzdrowski are peste 20 de ani de experiență în domeniul imobiliar în Polonia, unde a ocupat funcții de conducere în companii importante pe segmentele rezidențial, office și comercial. A făcut parte din consiliul de administrație al companiei ICON Real Estate în Polonia și Finlanda, unde a fost responsabil de proiecte de dezvoltare și renovare pe rezidențial și office în Varșovia și Helsinki.

Noul director general al Impact a mai condus departamentul de dezvoltare imobiliară al Marivpol Group și a fost CEO al Polnord, ambii developeri importanți listați pe Bursa de la Varșovia. El a ocupat poziția de Country Manager pentru Polonia și Țările Baltice al developerului regional Avestus Real Estate și a fost director al departamentului de dezvoltare al ECE Projektmanagement Polska, un dezvoltator important în Europa de proiecte imobiliare comerciale.

El este absolvent al Facultății de Filosofie și Sociologie, dar și al Facultății de Management al Universității din Varșovia, Puzdrowski a mai fost director de dezvoltare regională în cadrul Mc Donald’s Polska.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu