Betty Ice este cel mai mare producător român de înghețată, cu afaceri de 30 mil. euro anul trecut.Fondul de investiții Abris Capital se află în negocieri finale pentru preluarea producătorului de înghețată Betty Ice, potrivit surselor din piață. Vasile Armenean, proprietarul Betty Ice, infirmă informațiile, iar oficialii Abris Capital afirmă că „sunt speculații“.
Anterior însă, Armenean afirma că ia în calcul vânzarea unei părți din compania pe care a fondat-o în urmă cu mai bine de două decenii. Negocierile privind vânzarea Betty Ice au început încă de anul trecut.
În cursa pentru preluarea producătorului sucevean de înghețată s-au înscris mai mulți investitori strategici și financiari, însă Abris Capital a rămas la masa negocierilor în runda finală, potrivit surselor ZF.
Betty Ice este al doilea jucător de pe piața de 200 mil. euro a înghețatei, cu o cotă de piață de 14-15%, după multinaționala Unilever.
Abris Capital este unul dintre fondurile de investiții active în România, care au acum apetit de achiziții. De altfel, la finalul anului trecut fondul de private equity a anunțat că a atras 500 de milioane de euro de la investitori internaționali, iar banii vor fi folosiți pentru investiții în companii private, în special în România și Polonia, dar și în alte regiuni din Europa Centrală și de Est.
0 comments :
Trimiteți un comentariu